Amna s-a resimțit luni de zile după infectarea cu COVID-19 și operația la fiere: A fost o perioadă grea, m-am îngrășat, nu puteam să mă mișc
Data publicării:
Amna a trecut prrintr-o serie de probleme de sănătate în acest an. A fost infectată cu Covid, a suferit o intervenție chirugicală și a fost nevoită să stea la pat o perioadă îndelungată. 

Începutul lui 2021 părea un vis frumos pentru Amna. A plelcat în Republica Dominicană, acolo unde a participat la Surviver și nici prin gând nu-i trecea că avea să se confrunte cu un șir lung de probleme de sănătate.


Primul obstacol a fost operația la fiere. Imediat după ce s-a întors de la Survivor, vedeta a îmceput să se simtă rău. După mai multe investigații, medicii au decis să o opereze la fiere.


Nici nu și-a revenit bine după operație, că a dat de altă problemă: s-a infectat cu COVID-19 și a fost nevoită să se interneze din nou. 
Toate acestea se întămplau la începutul anului, mai precis în luna februarie. Deși au trecut multe luni de atunci, vedeta spune că abia recent a început să se simtă mai bine și că a traversat o perioadă extrem de grea din punct de vedere al recuperării. 

 

„Acum mă simt bine, am făcut anticorpii monoclonali. În momentul acela erau în fază de studiu la Institutul Matei Balș, dar am trecut prin toate etapele bolii (n.r.Covid-19), a fost foarte greu. Sunt în perioada în care îmi e frică să nu contractez virusul din nou. David este bine, a fost bine în perioada respectivă. A stat cu părinții mei, locuiesc în casa alăturată, ne-am văzut pe geam cât eram bolnavă”, a declarat Amna pentru Cancan. 


Mai mult, vedeta spune că si recuperarea după operația la fiere a fost una dificilă. Lipsa mișcării i-a adus mai multe kilograme în plus. Însă este încrezătoare și spune că toată această perioadă a întărit-o . 

 „Incredibil de dificil, mai ales că făceam sport înainte și pot să spun că abia acum, după atâtea luni, din februarie, pot să fac activitate fizică.

A fost o perioadă grea, m-am îngrășat, nu puteam să mă mișc. Au fost multe încercări la început de an. Chiar mă gândeam și zilele trecute și îmi spuneam: «Măi, ce început de an dubios». Îți ajută Dumnezeu, totuși. Eu zic că toate lucrurile au un sens, să te întărească”, a mai spus vedeta pentru sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: amna  covid  fiere  ingrasat  operație 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox




pixel