Angela Gheorghiu a răbufnit: „În 31 de ani, nu am fost invitată să cânt în ţara mea natală"
Data publicării:
Angela Gheorghiu este una dintre cele mai cunoscute soprane din România. Artista este celebră și în străinătate, acolo unde, de fapt, a și cântat pe cele mai mari scene, după cum povestește chiar ea. 

Celebra soprană și-a strigat supărarea pe rețelele de socializare, chiar în ziua în care a împlinit 31 de ani de la primul și singurul spectacol de operă pe o scenă de operă din România.

 

Artista a povestit, cu amărăciune, că în cei 31 de ani de carieră, nu a fost chemată de către instituțiile de cultură din România să cânte.


„Astăzi se împlinesc 31 de ani de la primul și ultimul (singurul) meu spectacol de operă pe o scenă de operă din România: spectacol de diplomă-examen de absolvire a Universității de Muzică din București, cu La bohème, pe scena Operei Naționale din Cluj, din 20 iunie 1990.
În afara câtorva concerte sau recitaluri, majoritatea cu scop caritabil, în cariera mea începută acum 31 de ani nu am fost invitată să interpretez niciun rol de operă în România, nu am fost invitată de nicio instituție de cultură sau festival să cânt în țara mea natală.

 

Soprana Angela Gheorghiu a lansat patru melodii româneşti renumite, alături de Royal Philharmonic Orchestra

 


În mod regretabil, instituțiile de cultură din România nu au știut niciodată să își susțină, să iși promoveze și să iși respecte artiștii cu adevărat valoroși, să se mândrească cu ei, așa cum văd că se întamplă peste tot în lume pentru colegii mei care sunt invitați să cânte anual în țările lor de origine (în Franța, America, Rusia, Germania, Anglia, Italia etc).
Cultura este oglinda și cartea de vizită a unei națiuni, atât în respectiva societate cât și în lume, însă cu tristețe observ că peisajul cultural și media din România este astăzi, posibil mai mult ca oricând, inundat de mult prea multă mediocritate, de prost gust și de ignoranță.
Cultura în România este un subiect prea puțin interesant și prea puțin profitabil pentru autorități sau pentru oamenii cu funcții în acest stat… cred că nu există astăzi nici măcar un singur om politic român cu adevărat pasionat sau sincer preocupat de un act cultural/artistic, indiferent de natura acestuia.
Mai merită să sper că se va schimba ceva vreodată în acest sens?”, a scris Angela Gheorghiu pe Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Angela Gheorghiu (@angelagheorghiu_official)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: angela gheorghiu  opera  romania  soprana 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Zanni îl desființează pe Andrei Ciobanu: „Nu mai ai cum să fii nici cu roșu, nici albastru. Ar trebui să se facă culoarea trădătorilor”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Horoscop chinezesc până pe 8 mai 2024, cu Anca Dimancea. Zodia care va avea de câștigat pe plan financiar și profesional

Alina Bădic horoscop

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Aura nativilor unei zodii este extraordinară zilele acestea

Badea

Toată lumea îl știe pe Mircea Badea, dar știați cine este și cu ce se ocupă sora lui?

Șerban Huidu, captură video Youtube, Emisiuni Prima TV

Marele regret al lui Șerban Huidu. „Am format un cuplu memorabil. Mi-a blocat numărul, dar e o prostie”

Sursa foto: freepik.com

Leguma care funcționează drept un „aspirator de toxine”. Trebuie să o consumi zilnic: „Chiar dacă nu-ți vine să crezi..”




pixel