Ce personaj din "Casa de papel" ești în funcție de zodia ta?
Data publicării:
"Casa de papel/Money heist" este deja un fenomen mondial. Te-ai gândit vreodată la zodiile personajelor principale? 

"Casa de papel/Money heist" este deja un fenomen mondial. Te-ai gândit vreodată la zodiile personajelor principale? 

Zilele acestea, s-a lansat prima parte din ultimul sezon al megaserialului “Casa de papel”. Cum era de așteptat, atât în România, cât și în multe alte țări, este deja pe primul loc la cele mai vizionate seriale. Lumea este curioasă să vadă cum se termină aventura Profesorului și a trupei sale. Ce mi-a plăcut mult la acest serial este faptul că au construit fiecare personaj astfel încât să îi vedem și partea pozitivă și partea negativă. Cei din banda Profesorului, hoții, trec prin diverse stări, suferi și te bucuri alături de ei. Iar cei care sunt considerați la început băieții buni ajung, de fapt, să fie personajele negative. Cu siguranță, din 2017 de când a fost lansat "Casa de papel" și până acum, te-ai identificat cu unul sau mai multe dintre personaje. Sunt curioasă dacă te-ai gândit care ar fi zodiile acestora. Eu am stat, am analizat caracteristicile personajelor și cred că am găsit zodia fiecăruia.

Berbec

Atunci când te gândești la un nativ al acestei zodii, ai în cap o persoană neînfricată, curajoasă și destul de competitivă. Pe alocuri nerăbdătoare, impulsivă și furioasă. Tokyo este personajul care le are pe toate acestea. Are o energie debordantă, se plictisește repede, îi place adrenalina și nu dă niciodată înapoi.

Taur

Helsinki. Cu un fizic puternic, cu o loialitate uimitoare, cu răbdare nemaipomenită. Găsisem un articol care îl descria precum un tanc la suprafață și un ursuleț de pluș în interior. Este generos, de modă veche și destul de persistent. Deși nu pare, ar evita agresivitatea și ar ține nervii lui și ai celorlalți sub control.

Gemeni

Trebuie să recunosc faptul că aici am avut mai multe posibilități, exact cum îi place acestei zodii. Și până la urmă pe cine crezi că am ales? Pe Berlin, poate cel mai intrigant. Un hoț de bijuterii căruia îi place viața plină de neprevăzut. Duplicitar, inteligent din cale-afară, comunicator fără de egal. Gemenii sunt guvernați de Mercur, care nu era doar mesagerul zeilor, dar și un îmbârligător cu clasă. Berlin trece de la o stare la alta, îi este greu să empatizeze și nu știi niciodată cum va reacționa.

 

Citește continuarea pe ASTROSENS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: casa de papel  horoscop  personaj  Zodie 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic - horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia care are foarte mult succes acum. Sunt într-o perioadă foarte prolifică

Adela Popescu/captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

„Îmi venea să-l omor”. Adela Popescu, moment de cumpănă în căsnicia cu Radu Vâlcan: „Eu eram efectiv distrusă și el...”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia cu evoluție foarte frumoasă pe parte profesională

Dr. Mihail/ captură video TikTok

Băutura cu cei mai mulți antioxidanți. Scade mortalitatea cu 17%. Dr. Mihail Pautov: „În plus, are zero calorii”


Cele mai PERICULOASE alimente care cresc riscul de SUFOCARE

Sufocarea la bebeluși și copii este foarte periculoasă....



pixel