Cum se simte Papa Francisc după ce a fost operat. Procedura a fost mai invazivă decât era prevăzut
Data publicării:
Chirurgii care l-au operat la colon pe papa Francisc duminică au realizat mai întâi o laparoscopie, ce permite introducerea în corpul pacienţilor a unor instrumente medicale printr-o incizie, dar au trebuit în final să recurgă la chirurgia clasică, mai invazivă, au anunţat marţi mass-media italiene

În plus, nu a fost necesară recurgerea la colostomie, o deschidere artificială a colonului ce permite evacuarea scaunului într-o pungă. De asemenea, nu a fost constată nici o stare de febră post-operatorie a pacientului, au precizat medicii italieni.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, "se află în condiţii generale bune, este alert şi respiră fără asistenţă" după o "colectomie stângă" (ablaţie a unei porţiuni din colon) de "aproximativ trei ore" sub anestezie generală, programată, potrivit Vaticanului, pentru a trata o stenoză diverticulară simptomatică a colonului, a anunţat biroul de presă de la Vatican într-un comunicat publicat luni.

"Papa ar trebui să rămână internat (la Spitalul Gemelli din Roma, n.r.) aproximativ o săptămână, dacă nu apar complicaţii", a precizat acelaşi comunicat.

Evoluţia sa medicală este bună şi considerată normală, întrucât papa a dormit bine noaptea precedentă, iar dimineaţa s-a ridicat din pat şi a făcut câţiva paşi, precizează Reuters.

Rezultatele analizelor de rutină sunt bune, a dezvăluit Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului. El a mai spus că papa Francisc a luat micul-dejun marţi dimineaţă şi a citit câteva ziare.

Prima tehnică operatorie la care au recurs chirurgii italieni, laparoscopia sau coelioscopia, se bazează pe utilizarea unui endoscop, un instrument suplu - conţinând un tub optic, lumină şi cameră de luat vederi -, care poate fi asociat cu alte instrumente chirurgicale.

Totuşi, prezenţa unei cicatrici mai vechi, cauzată de o intervenţie chirurgicală precedentă la nivelul abdomenului pacientului, a constrâns echipa medicală să schimbe metoda de intervenţie, potrivit mass-media italiene. Acest lucru nu reprezintă însă ceva neobişnuit, potrivit experţilor din domeniul sănătăţii.

Papa Francisc se află în aceeaşi rezervă de la etajul al zecelea al Spitalului Gemelli pe care a folosit-o şi papa Ioan Paul al II-lea, operat de mai multe ori în acest spital, inclusiv după o tentativă de asasinat în 1981 şi din cauza unei tumori la colon în 1992.

Rezerva, supranumită Vatican III din cauza numeroaselor internări ale lui Ioan Paul al II-lea, ale cărui reşedinţe oficiale erau Vatican şi Castelul Gandolfo, dispune şi de un mic salon echipat cu un altar.

Papa Francisc suferă de o inflamaţie potenţial dureroasă a diverticulelor, hernii sau mici "buzunare" care se formează în pereţii aparatului digestiv şi a căror frecvenţă creşte odată cu vârsta. Una dintre complicaţiile posibile ale acestei afecţiuni este stenoza, care înseamnă o îngustare a intestinului.

Potrivit cotidianului Il Corriere della Sera, papa Francisc a dorit să planifice această operaţie la începutul verii, când obligaţiile sale oficiale sunt mai puţin numeroase, pentru a putea să îşi petreacă perioada de convalescenţă în linişte.

Suveranul pontif şi-a suspendat deja audienţele generale de miercuri şi, pentru moment, următoarea lui prezenţă oficială este fixată pentru duminică, odată cu tradiţionala rugăciune "Angelus". Dacă, aşa cum este prevăzut, papa va fi încă spitalizat la acea dată, el ar putea să rostească rugăciunea de la fereastra spitalului, la fel ca Ioan Paul al II-lea, nu de la fereastra Palatului Apostolic din Piaţa Sf. Petru din Roma, notează Agerpres.


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: operație  papa francisc 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul



pixel