Inovație în chirurgia estetică. Dr. Dana Miricioiu, despre trenduri, noi tehnici și consultare în chirurgia estetică
Doinița Oancea a demonstrat că este o fiică grijulie și că ar face orice ca părintele său să fie bine. Recent, actrița a mers cu mama ei la medic pentru a face câteva tratamente. Mai exact, cea care i-a dat viață se confruntă cu câteva probleme la nivelul picioarelor, astfel că a apelat la autohemoterapie, dar și o terapie cu ozon în zona piciorului.
Vedeta a surprins întreg momentul cu mama ei și a postat filmulețelele pe rețelele de socializare, acolo unde le-a povestit și fanilor care este starea de sănătate a mamei sale.
„Am adus-o pe mami la clinică să facem inclusiv autohemoterapie ( terapie cu sânge), inclusiv o terapie cu ozon la picioruș. Deja se simte mult mai bine și sunt super încântată”, le-a spus Doinița Oancea fanilor ei de pe
Totodată, Doinița Oancea le-a explicat fanilor ce tratează terapia cu ozon și a menționat că în cazul mamei sale a fost foarte eficientă, iar duderile sunt din ce în ce ai mici.
„A avut dureri foarte mari de genunchi și după infiltrațiile locale cu ozon de mai devreme i s-au diminuat durerile!”, a mai menționat vedeta.
Citește și:Doinița Oancea și-a făcut un nou iubit. Cum s-au fotografiat cei doi îndrăgostiți/ FOTO
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: doinita oancea mama medic
Teo Trandafir ne-a vorbit despre cel mai nou proiect...
Carmen Harra a oferit noi...