Eugenia Nicolae, de la Vocea României la Românii au Talent. Povestea artistei care cântă FOLCLOR MODERN. Interviurile Spectacola și DC News
Data actualizării:
Data publicării:
Eugenia Nicolae, artista care a cucerit juriul de la „Vocea României” și de la „Românii au talent”, vine la Interviurile Spectacola și DC News, sâmbătă, de la ora 12:00, pentru a povesti despre drumul său în muzică.

Eugenia Nicolae a devenit cunoscută publicului larg în în 2019, când a participat la Vocea României. Tânăra cântă însă din copilărie. 

Totul în viața Eugeniei Nicolae se învârte în jurul muzicii. A crescut într-o familie în care muzica a fost la ea acasă, a urmat o educație în acest domeniu și a ajuns, la rândul ei, chiar să predea muzică la o școală din București.
În adolescență, cânta alături de tatăl sau la nunți și evenimente, muzica populară și lăutărească fiind pentru ea extrem de cunoscută.

Ajunsă în fața juriului de la Vocea României, tânăra a vrut să se rupă de rădăcini și să interpreteze o melodie comercială, pe care o considera pe gustul publicului larg, însă efectul nu a fost cel așteptat. Jurații i-au dat o a doua șansă, iar artista a interpretat o melodie din folclorul românesc, cu care, de data aceasta a cucerit auditoriul. 

În 2021, Eugenia s-a prezentat și la Românii au talent, de data aceasta nu singură, ci împreună cu elevii ei, ea fiind profesoară de canto. 

De 4 ani de zile, artista cântă la evenimente publice sau private alături de Frații Cazănoi, muzicieni emblematici ai folclorului românesc 

Eugenia Nicolae este invitată în emisiunea „Interviurile Spectacola și DC News”, realizată de Georgiana Ioniță, pentru a vorbi despre drumul ei în muzică dar și despre proiectul artistic început recent.

Artista a combinat sunetul folclorului românesc tradițional cu un suflu nou, reușind să aducă în fața publicului o muzică pe care o descrie drept „folclor modern”. 

Eugenia scrie și compune muzică, cântă și îi învață și pe cei mici să fie artiști. Mai mult decât atât, artista se implică și în procesul de realizare a ținutelor și a conceptelor pentru videoclipurile pieselor sale.

 

Care este povestea de viață a Eugeniei Nicolae și cum a fost drumul ei către succes, aflați sâmbătă, de la ora 12:00, din emisiunea care va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola, DC News și  DC News TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: eugenia nicolae  folclor  fratii cazanoi  Românii au talent  vocea romaniei 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic - horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia care are foarte mult succes acum. Sunt într-o perioadă foarte prolifică

Adela Popescu/captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

„Îmi venea să-l omor”. Adela Popescu, moment de cumpănă în căsnicia cu Radu Vâlcan: „Eu eram efectiv distrusă și el...”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia cu evoluție foarte frumoasă pe parte profesională

Dr. Mihail/ captură video TikTok

Băutura cu cei mai mulți antioxidanți. Scade mortalitatea cu 17%. Dr. Mihail Pautov: „În plus, are zero calorii”


Cele mai PERICULOASE alimente care cresc riscul de SUFOCARE

Sufocarea la bebeluși și copii este foarte periculoasă....



pixel