O femeie din Quatar urcă pe Everest pentru e elimina stereotipurile: "Sper că le voi da curaj femeilor din ţara mea”
Data publicării:
Asma Al-Thani, o membră a familiei regale din Quatar, a ajuns joi în Nepal pentru a încerca o ascensiune pe Everest şi pentru a deveni prima femeie din ţara sa care urcă pe "Acoperişul Lumii" (8.848 m), o ambiţie născută din dorinţa de a elimina stereotipurile.

"Urc munţi pentru a-mi depăşi limitele şi sper că, atingând cele mai mari piscuri din lume, voi putea crea acea imagine tipică a exploratorului şi le voi da curaj femeilor din ţara mea să-şi depăşească limitele şi să dea curs provocărilor", a explicat Al-Thani de la Kathmandu. 

Alpinista qatariană va petrece 45 de zile în Nepal şi va ajunge în ţara masivului Himalaya după o expediţie la Polul Nord şi o ascensiune pe Aconcagua (6.960 m), cel mai înalt munte din America de Sud.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by اسماء بنت ثاني ~ Asma Al Thani (@atalthani)

Potrivit Departamentului de Turism din Nepal, 471 de femei au ajuns pe Everest de pe partea nepaleză de la prima ascensiune a japonezei Junko Tabei, în 1975, notează Agerpres.

În această primăvară, cu ocazia deschiderii sezonului de căţărare, Nepal a emis 72 de permise de escaladare a Everestului, un număr mult inferior faţă de cele 381 de persoane care obţinuseră preţiosul permis înainte de pandemia de coronavirus.

Străinii plătesc 11.000 de dolari pentru permisul de a urca pe cel mai înalt munte din lume, în timp ce expediţia în sine poate costa între 40.000 şi 90.000 de dolari, notează EFE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Calatorii
Tagurile articolului: asma al-thani  everest  quatar 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




Tendințele gastronomice din Dubai

Dubaiul se mândrește cu o gamă impresionantă de experiențe culinare, cu un...

pixel