O tânără a slăbit spectaculos după ce s-a oprit din consumat 3.000 calorii pe zi. Incredibil cum arată acum/ FOTO
Data publicării:
Tempany Broadbent a uimit pe toată lumea, după ce a slăbit spectaculos. Femeia a dat jos 30 de kilograme.

În vârstă de 30 de ani, Tempany Broadbent s-a transformat total, după ce a slabit 30 de kilograme într-un timp scurt. Femeia a devenit mămica unei fetițe superbe, însă pe perioada sarcini s-a îngrășat considerabil, lucru care a afectat-o destul de mult.

Înainte să rămână însărcinată, Tempany era wrestler de profesie și muncea din greu pentru a arăta impecabil, dar se și antrena intens pentru toate meciurile de wrestling.

“După ce am născut am căpătat obiceiul nesănătos de a mânca necontrolat de a mânca orice și mai ales de a mânca fără oprire când mă așezam în pat la televizor. Aș fi mâncat orice aș fi găsit, dar mai ales mâncăruri semi-preparate și cantități enorme de pâine și cereale”, spune Tempany.

Tempany Broadbent a declarat că îi era rușine cu felul în care arată, motiv pentru care refuza să mai participe la evenimente.

“Îmi era dificil să găsesc ceva potrivit de îmbrăcat. Îmi era mai simplu să mă îndepărtez de restul lumii în loc să încerc să îmi înțeleg sentimentele. Așadar, m-am izolat de ceilalți, rămânând doar cu bebelușul nou-născut”, a mărturisit Tempany Broadbent pentru  news.com.au

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ???????????????????????????? ♡ ????????????????????????????|????????????????????????|???????????????? (@tempanyjose)

Ulterior, femeia a decis că este timpul să facă o schimbare în viața ei, astfel că a renunțat la mâncatul în exces și într-un an, Tempany a reușit să își transforme complet corpul, după multă muncă în sala de fitness și determinare.

“A fost nevoie de multă determinare pentru a-mi găsi motivația și timpul să fac sport, mai ales că aveam un bebeluș mic. Îmi făceam seriile de exerciții în timp ce fetița mea dormea. Practic nu mă odihneam deloc, dar era singurul mod în care puteam să îmi fac mai mult timp pentru mine și după o vreme mi-a fost mai ușor”, a mai zis Tempany.

Femeia a decis să urmeze o dietă în care să mănânce o cantitate anume de proteine, carbohidrați, grăsimi și fibre.

“Mănânc o mare varietate de alimente și tot reușesc să îmi ofer zilnic recompense, deși sunt la dietă. Nu simt niciodată că pierd ceva”, mărturisește Tempany.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ???????????????????????????? ♡ ????????????????????????????|????????????????????????|???????????????? (@tempanyjose)

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ???????????????????????????? ♡ ????????????????????????????|????????????????????????|???????????????? (@tempanyjose)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Diete
Tagurile articolului: dietă  kilograme  tempany broadbent 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel