Oracolul vedetelor. 20 de lucruri despre Adrian Ștefan / EXCLUSIV
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor.  Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Actorul Adrian Ștefan a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Actorul Adrian Ștefan a cucerit inimile românilor atât prin rolurile sale din filme și seriale, cât și din cele de pe scena teatrului. 
În anul 2004, a jucat rolul personajului american Taylor, în producția "Gunpowder, Treason and Plot", iar în 2006 a avut rolul lui Tândală, în  “Pacala se intoarce”, regia Geo Saizescu. A jucat în  telenovela românească "Lacrimi de iubire" și a avut rolul principal în "Daria, iubirea mea". Cel mai recent film al său, „Complet Necunoscuți”, în regia lui Octavian Strunilă, tocmai a avut premiera în cinematografele din toată țara. 
 

 
Adrian Ștefan a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA. 

 

1.  SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie? 

Adrian Ștefan: Să joc într-un film și să cânt pe o scenă. 

 

2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie? 

Adrian Ștefan: Am furat bani de la părinți ca să-mi cumpăr un excavator de la librărie. 

 

3. SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi? 

Adrian Ștefan: Mi-ar fi plăcut să fac o școală de muzică. 

 

4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta? 

Adrian Ștefan: De cutremur. 

 

5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea? 

Adrian Ștefan: Mihai Constantinescu -Vin Extratereștrii  

6. SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil moment din viața ta? 

Adrian Ștefan: Primul bilețel cu “vrei să fii prietena mea?”. 

 

7. SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta? 

Adrian Ștefan: Filmul “Tata mută munții” 

 

8. SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit? 

Adrian Ștefan: Cred că nu l-am descoperit.  

 

9. SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce? 

Adrian Ștefan: Cățeaua, chitara …..și multe cărți. 

 

10. SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată.  

Adrian Ștefan: Meniul perfect ar trebui să conțină fibre și proteine. Și da, n-aș renunța niciodată la înghețată.  

 

 


11. SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum? 

Adrian Ștefan: ….șofer, nu stiu  :)) 

 

12. SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.   

Adrian Ștefan: … 

 

13.  SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat. 

Adrian Ștefan: Vinyl 

 

14. SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa? 

Adrian Ștefan: Fumatul  

 

15. SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău? 

Adrian Ștefan: Îngraș porcul în ajun.  

 

16. SPECTACOLA: Dar calitate? 

Adrian Ștefan: Sunt destul de onest. 

 

17. SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine? 

Adrian Ștefan: Pentru ce vor ei, dacă vor… 

18. SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?  

Adrian Ștefan: Următoarea întrebare :)) 

 

19. SPECTACOLA: Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult? 

Adrian Ștefan: Octavian Strunilă, cred. 

 

20. SPECTACOLA: Care este cel mai mare regret al tău? 

Adrian Ștefan: Că n-am luat totul de la viață/ Și nu i-am dat cât aș fi vrut” :) 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor  adrian stefan  complet necunoscuti  spectacola 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel