Oracolul vedetelor. 20 de lucruri despre Loredana Iordache / EXCLUSIV
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor.  Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Loredana Iordache a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Loredana Iordache, prezentatoarea Telejurnalului de ora 14.00 la TVR 1, a acceptat provocarea SPECTACOLA.

 

1. SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Loredana Iordache: Visam să prezint la Televiziunea Română. “Checked”- vis împlinit.

 

2. S: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie?

L.I.: Inspirată de cartea „Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă am plecat cu o prietenă la o rudă „la furat de cireșe”(deși ne-ar fi oferit cu mare drag). Ni s-a părut interesant să o luăm pe urmele lui Nică și în speranța că nu ne întâlnim cu „mătușa Mărioara” din poveste, să ne cățărăm în copac. Zis și făcut, doar că, pe stradă, la întoarcere, ne-am întâlnit cu bunicul care ne-a ținut un întreg discurs, culminat cu „Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtișag”. Rușine mai mare nu am trăit vreodată.

 

3. S: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

L.I.: Nu aș schimba absolut nimic, sunt împăcată cu deciziile luate. Chiar și atunci când consider că am greșit sau am pierdut, am reușit să învăț din lecția respectivă și am mers mai departe în viață cu capul sus.

4. S: Care este cea mai mare frică a ta?

L.I.: Să-i pierd pe cei dragi.

 

5. S: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

L.I.: Dacă viața mea ar fi o coloană sonoră atunci trebuie să fie o combinație armonioasă din următoarele melodii:
Green Day - Good Riddance (Time Of Your Life)
George Enescu - Rapsodia Română
Bryan Adams, Rod Stewart, Sting - All For Love
Lady Gaga - Always Remember Us This Way
Iggy Pop - The Passenger

 

6. S: Care a fost cel mai penibil moment din viața ta?

L.I.: Sincer, din fericire, nu am avut parte de un asemenea moment.

 

7. S: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?

L.I.: Am recitit cartea „Bătrânul și marea” a lui Ernest Hemingway și mă delectez cu pasaje din cărțile mamei.

 

8. S: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

L.I.: Știu să fluier în ghindă. În copilărie mă plimbam des prin pădurea din jurul satului bunicilor la care mergeam în vacanță. Acolo căutam capacele de la ghindă și fluieram de răsuna pădurea.

 

9. S: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?

L.I.: Sunt o persoană practică, dar îmi place și să mă bucur de fiecare experiență. Așa că aș alege un kit de supraviețuire, o trusă de prim ajutor și una cu cele necesare pentru o zi relaxantă pe plajă.

10. S: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată.

L.I.: Sărmăluțe sau ciuperci cu smântână și usturoi, servite cu mamăliguță. Nu aș putea renunța niciodată la fructe.

 

11. S: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?

L.I.: Aș fi fost cu siguranță actriță, de altfel am și profesat, dar destul de puțin. Sunt licențiată în Teatru, dar sunt și absolventă de Drept.

 

12. S: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.

L.I.: Nu ar fi corect să nominalizez o singură persoană.

 

13. S: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

L.I.: La nivel de seriale, mai ales pentru această perioadă, aș recomanda „Emily in Paris” pentru simplul motiv că ne putem „teleporta” pentru câteva clipe în inima orașului iubirii și luminii – Paris. Dacă vrem ceva mai vechi, dar mereu potrivit, merg întotdeauna cu un episod din serialul „Friends”. La nivel de filme trebuie să recunosc că iubesc comediile romantice cum ar fi „Crazy Stupid Love” sau filmele emblematice precum „Scent of a Woman”.

 

14. S: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

L.I.: Câteodată stau prea mult la soare, dar nu chiar la ore nerecomandate de medici.

 

15. S: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

L.I.: Sunt încăpățânată.

 

16. S: Dar calitate?

L.I.: Sunt ambițioasă, mă adaptez ușor și sunt o fire sociabilă.

 

17. S: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?

L.I.: Ținând cont de faptul că îmi place să fiu cea mai bună în domeniul meu și pentru asta caut să învăț mereu, să mă perfecționez, aș vrea ca oamenii să mă țină minte și să mă aprecieze pentru modul în care îmi fac treaba de la pupitrul știrilor, dar și dincolo de sticlă.

18. S: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?

L.I.: Aș căuta să îi fac pe români mult mai mândri de țara lor, mult mai conștienți de averea culturală și patrimonială pe care o avem în acest spațiu geografic. Să ne respectăm mai mult, să avem grijă de noi mai mult.

 

19. S: Cine este persoana din viața ta care te-a motivat cel mai mult?

L.I.: Mama, tata și familia în general.

 

20. S: Care este cel mai mare regret al tău?

L.I.: Că nu am putut să fiu mereu alături de familia mea, inevitabil timpul și spațiul ne-au ținut departe la anumite sărbători, ei fiind la Iași și eu la București.


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: loredana iordache  oracol  prezentatoare  tvr  vedete 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video



pixel