Oscar 2021: O gală doar cu nominalizaţii şi fără petrecerea de final, anunţă organizatorii
Data actualizării:
Data publicării:
La gala din acest an a premiilor Oscar vor participa doar cei nominalizaţi şi însoţitorii lor şi nu va avea loc tradiţionala petrecere de final. 

Revista Variety a publicat luni o scrisoare a preşedintelui Academiei Americane de Film (AMPAS) David Rubin, în care acesta face o serie de dezvăluiri despre ceremonia care va avea loc pe 25 aprilie - în aceeaşi zi în care au fost anunţate şi nominalizările la cea de-a 93-a ediţie a premiilor Oscar, în cadrul cărora filmul "Mank" a fost nominalizat la 10 categorii.

"Nomadland", principalul favorit al acestui sezon neobişnuit al premiilor Oscar, a primit şase nominalizări.

"Anul acesta, cei care asistă în persoană la aceste premii vor fi doar cei nominalizaţi, cei care îi însoţesc şi prezentatorii", a precizat Rubin în această scrisoare.


Această decizie va reduce substanţial numărul participanţilor la gala premiilor Oscar. Anul acesta s-a renunţat, de exemplu, la biletele de intrare la care aveau acces prin tragere la sorţi membrii Academiei pentru a asista la marea gală.

David Rubin a regretat de asemenea faptul că, anul acesta, se va renunţa şi la alte evenimente foarte importante, precum dejunul cu nominalizaţii la premiile Oscar, desfăşurat cu o săptămână înainte de gală, sau la petrecerea Governor's Ball, organizată imediat după ceremonie.

Preşedintele AMPAS a precizat că prioritatea este acum siguranţa şi sănătatea participanţilor, dar s-a arătat încrezător că aceste Oscaruri vor fi "unice" şi "memorabile". El a dezvăluit totodată că gala va fi transmisă din două locaţii diferite: Dolby Theatre din Los Angeles, gazda tradiţională a premiilor Oscar, şi gara centrală Union Station din Los Angeles, principala noutate a acestor premii.

Steven Soderbergh, printre producătorii galei din acest an

În aşteptarea concretizării detaliilor acestei gale neobişnuite, a fost confirmat faptul că Steven Soderbergh va fi unul dintre producătorii ceremoniei prilejuite de cea de-a 93-a ediţie a premiilor Oscar, alături de Stacey Sher şi Jesse Collins, notează Agerpres. 

"Viitoarele Oscaruri sunt ocazia perfectă pentru inovaţie şi pentru imaginarea unor noi posibilităţi de organizare acestor premii", declarase în decembrie David Rubin.

"Suntem entuziasmaţi şi terifiaţi în egală măsură", au precizat Soderbergh, Sher şi Collins, care vor debuta ca producători ai premiilor Oscar.

"Ca urmare a situaţiei extraordinare în care ne aflăm, avem oportunitatea de a ne focaliza în mod diferit asupra cinematografiei şi oamenilor şi sperăm să creăm un show, care să fie vizionat asemenea filmelor pe care le îndrăgim cu toţii", au adăugat ei.

Jesse Collins a produs mai multe gale ale premiilor Grammy, în timp ce Stacey Sher a fost nominalizat de două ori la premiul Oscar pentru cel mai bun film, cu "Erin Brockovich" (2000) şi "Django Unchained" (2012).

La rândul său, Steven Soderbergh este unul dintre cineaştii cei mai respectaţi şi mai prolifici de la Hollywood şi a câştigat Oscarul pentru cea mai bună regie cu filmul "Traffic" (2000).

Din filmografia sa fac parte titluri ca "Sex, Lies and Videotape" (1989), trilogia "Ocean's Eleven" (2001, 2004, 2007), sau "biopic-ul" în două părţi despre Che Guevara "Che: Part One" şi "Che: Part Two" (ambele din 2008). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: 2021  filme  gală  nominalizari  oscar 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Zanni îl desființează pe Andrei Ciobanu: „Nu mai ai cum să fii nici cu roșu, nici albastru. Ar trebui să se facă culoarea trădătorilor”

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Horoscop chinezesc până pe 8 mai 2024, cu Anca Dimancea. Zodia care va avea de câștigat pe plan financiar și profesional

Alina Bădic horoscop

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Aura nativilor unei zodii este extraordinară zilele acestea

Badea

Toată lumea îl știe pe Mircea Badea, dar știați cine este și cu ce se ocupă sora lui?

Șerban Huidu, captură video Youtube, Emisiuni Prima TV

Marele regret al lui Șerban Huidu. „Am format un cuplu memorabil. Mi-a blocat numărul, dar e o prostie”

Sursa foto: freepik.com

Leguma care funcționează drept un „aspirator de toxine”. Trebuie să o consumi zilnic: „Chiar dacă nu-ți vine să crezi..”

Mihai Voropchievici, captură video Youtube/ Adevăruri Ascunse

Voropchievici: Topul celor mai puternice zodii




pixel