Primul zbor ''fără Covid'' între Statele Unite şi Europa a aterizat la Roma
Data publicării:
Primul zbor ''fără Covid'' între Statele Unite şi Europa a aterizat miercuri la Roma de la New York, o iniţiativă care îşi propune să deschidă rutele aeriene între cele două maluri ale Atlanticului blocate de pandemie

Pasagerilor li s-a cerut să aibă un test negativ pentru COVID -19 cu 48 de ore înainte de zborul Alitalia de pe aeroportul John F. Kennedy şi să efectueze un altul la sosirea pe aeroportul Fiumicino din Roma.

Potrivit agenţiei de presă AGI, testele celor 100 de pasageri prezenţi la bordul avionului au fost toate negative, ceea ce le-a permis să evite carantina de 14 zile impusă în cazul altor sosiri din Statele Unite.

Printre pasageri, Chiara, originară din Italia şi care trăieşte în Statele Unite, îşi vizitează părinţii împreună cu soţul şi cu fiul de şapte luni. ''A trecut aproape un an de când nu am mai fost în Italia'', a declarat ea pentru AFP. ''Fiul nostru s-a născut în aprilie şi până acum nimeni din familia noastră nu l-a cunoscut. De aceea suntem atât de fericiţi'', a spus Chiara.

Toţi pasagerii acestui zbor au trebuit să poarte o mască pe tot parcursul călătoriei şi să o înlocuiască la fiecare patru ore, potrivit autorităţilor aeroportului, notează Agerpres. 

''Este o experienţă extraordinară pentru că renaşte speranţa pentru transportul aerian, mobilitate şi economie, chiar şi în prezenţa coronavirusului'', a spus Nicola Zingaretti, preşedintele regiunii Lazio a cărei capitală este Roma.

Această iniţiativă survine în urma lansării, în septembrie, a zborurilor interne ''fără Covid'' între Roma şi capitala financiară Milano.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Calatorii
Tagurile articolului: avion  coronavirus  covid  roma  turism  zbor 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Adrian Minune,Selly, captură video youtube/ Selly

Cea mai mare sumă câștigată de Adrian Minune la o nuntă. Selly, șocat: „Într-o seară? Incredibil”




Tendințele gastronomice din Dubai

Dubaiul se mândrește cu o gamă impresionantă de experiențe culinare, cu un...

pixel