SAG Awards 2021. Lista câștigătorilor. ''The Trial of the Chicago 7'' şi Chadwick Boseman, printre premianți
Data publicării:
Drama judiciară ''The Trial of the Chicago 7'' şi filmul de epocă despre lumea jazzului ''Ma Rainey's Black Bottom'' au fost marii câştigători ai premiilor Sindicatului Actorilor Americani (Screen Actors Guild -SAG), decernate duminică, care recompensează cele mai valoroase performanţe în film şi televiziune şi este una dintre cele mai importante ceremonii dinaintea Oscarurilor,

''The Trial of the Chicago 7'', peliculă a cărei acţiune este plasată în 1968, în timpul unui protest împotriva războiului din Vietnam, a fost recompensată pentru ''cea mai bună distribuţie'', din care fac parte, printre alţii: Sacha Baron Cohen, Eddie Redmayne, Frank Langella şi Mark Rylance.

Langella a spus că meritul acestei victorii i se datorează scenaristului şi regizorului Aaron Sorkin, a cărui ''voce este sufletul filmului''.

Toţi cei patru actori câştigători ai categoriilor dedicate cinematografiei sunt persoane de culoare, o premieră în istoria de 27 de ani a premiilor Sindicatului Actorilor Americani.

Chadwick Boseman, care a decedat de cancer anul trecut la vârsta de 43 de ani, a fost premiat postum pentru ultimul său rol, un trompetist ambiţios din anii 1930, în ''Ma Rainey's Black Bottom''. După trofeul obţinut duminică în cadrul galei SAG, devine favorit în cursa pentru Oscaruri, care vor fi decernate pe 25 aprilie.

Simone Ledward, văduva actorului, a acceptat premiul în numele lui Boseman, rostind o frază pe care obişnuia să o spună chiar actorul: ''Dacă ţi se pare că lumea este în dezechilibru, fii asemenea unui cruciat care împinge cu putere balansoarul minţii''.

Viola Davis a fost desemnată cea mai bună actriţă pentru rolul unei cântăreţe de jazz în ''Ma Rainey's Black Bottom'', devansându-le pe Frances McDormand (''Nomadland'') şi Carey Mulligan (''Promising Young Woman''), considerate favorite, notează Agerpres.

Trofeele SAG, atribuite de membrii sindicatului actorilor, sunt urmărite cu atenţie întrucât actorii formează cel mai mare grup de votanţi din Academia Americană a Artelor şi Ştiinţelor Filmului, organizatoarea premiilor Oscar.

Premiile SAG obţinute de ''The Trial of the Chicago 7'' au sporit şansele peliculei de a fi desemnată cel mai bun film al anului de Academia Americană de Film, în timp ce ''Nomadland'', un film despre dramele provocate de criza economică, a obţinut multe dintre distincţiile acordate înaintea Oscarurilor.

În contextul pandemiei de coronavirus, ceremonia SAG de anul acesta a fost redusă de la tradiţionalul dineu de gală, la o prezentare cu durata de o oră, desfăşurată de la distanţă şi presărată cu glume despre cum îşi petrec timpul liber actorii în perioada lockdown-ului sau poveşti de la începutul carierelor.

Helen Mirren a istorisit despre o întâlnire apropiată cu un urs în timpul pandemiei, Sterling K. Brown şi-a arătat abilităţile de jongler, iar Jimmy Fallon a cântat la muzicuţă.

''Minari'', o poveste în limba coreeană despre o familie de imigranţi care se stabileşte în anii 1980 în Arkansas, i-a adus veteranei actriţe sud-coreene Youn Yuh-jung premiul pentru cea mai bun rol secundar graţie interpretării unei bunici arţăgoase.

''Sunt foarte mulţumită şi fericită'', a spus Youn, de 73 de ani.

Actorul britanic Daniel Kaluuya a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea activistului Fred Hampton, membru al mişcării Black Panther, în pelicula ''Judas and the Black Messiah''.

Premiile SAG au recompensat totodată şi producţii de televiziune, actorii din distribuţia serialelor ''Schitt's Creek'' şi ''The Crown'' fiind recompensaţi cu cele mai importante distincţii pentru comedie, respectiv serial dramatic.

Mulţi dintre câştigătorii şi nominalizaţii SAG sunt de asemenea în cursa pentru premiile Academiei Britanice de Film şi Televiziune (BAFTA), care vor fi decernate săptămâna viitoare, şi Independent Spirit Awards, acordate pe 22 aprilie.

Lisa câştigătorilor în cadrul principalelor categorii ale premiilor SAG 2021:

 

Cea mai bună distribuţie a unui film: ''The Trial of the Chicago 7''

Cea mai bună distribuţie a unui serial dramatic: ''The Crown''

Cea mai bună distribuţie a unui serial de comedie: ''Schitt's Creek''

Cel mai bun actor într-un film: Chadwick Boseman (''Ma Rainey's Black Bottom'')

Cea mai bună actriţă într-un film: Viola Davis (''Ma Rainey's Black Bottom'')

Cea mai bună actriţă în rol secundar, film: Youn Yuh-jung (''Minari'')

Cel mai bun actor în rol secundar, film: Daniel Kaluuya (''Judas and the Black Messiah'')

Cea mai bună actriţă, serial dramatic: Gillian Anderson (''The Crown'')

Cel mai bun actor, serial dramatic: Jason Bateman (''Ozark'')

Cea mai bună actriţă, serial de comedie: Catherine O'Hara (''Schitt's Creek'')

Cel mai bun actor, serial de comedie: Jason Sudeikis (''Ted Lasso'')

Cea mai bună actriţă, serial TV în format limitat: Anya Taylor-Joy (''The Queen's Gambit'')

Cel mai bun actor, serial TV în format limitat: Mark Ruffalo (''I Know This Much Is True'').


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: chadwick boseman  queen gambit  sag awards  the trial of the chicago 7 


DC Media Group Audience

Theo Rose, captură video Youtube

Marea despărțire a venit! Theo Rose: Sunt principala vinovată! Vedem ce se mai poate face de acum încolo

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Theo Rose și Anghel Damian

Ceartă între Theo Rose și Anghel Damian! „Pe mine mă doare foarte tare când face asta!”



pixel