Supă cremă de ciuperci. Simplu și gustos
Autor: Bianca Moldoveanu pe 29 iul, 21:33 | Retete

Supa crema de ciuperci, foto Unsplash/ Dose Juice

Această rețetă de supă cremă de ciuperci este delicioasă și simplu de preparat. 

Ingrediente: 

700 gr ciuperci 

1 ceapă 

2 căței usturoi

cimbru 

1 foaie dafin

100 ml vin alb sec

2 căni supă de pui 

150 gr smântână

1 lingură suc de lămâie

2 linguri ulei

sare, piper

Mod de preparare:

Ciupercile vor fi curățate de codiță și tăiate în două. Se pun într-o tavă și se condimentează cu sare, piper și cimbru. 

Se toarnă o lingură de ulei și sucul de lămăie. Se dau la cuptor pentru circa 15 minute la 220C. 

Călim ceapa tocată mărunt peste care adăugăm cimbrul, foaia de dafin, usturoiul strivit, vinul și piperul. Se adaugă supa de pui și se lasă circa 10 minute. 

Adăugăm ciupercile în tigaie și se mai lasă la fiert încă 10 minute. 

Se scot ciupercile din oală și se pun într-un blender. Se mixează bine, după care adăugăm smântâna și mixăm iar. 

Se pune supa cremă la loc în oală, se mai lasă la fiert încă 5 minute. Se adaugă la final pătrunjelul tocat mărunt. 

Poftă bună!

Retete Vezi toate articolele