Vârsta planetară a Lunii: Influenţa primilor TREI ani de viaţă
Data actualizării:
Data publicării:
Luna, satelitul misterios al Pământului care continuă să fascineze lumea cu aura sa. Se discută des despre influenţa acestui corp ceresc în vieţile noastre de zi cu zi, dar puţini ştiu că Luna guvernează primii trei ani din vieţile noastre, fiind reprezentată de figura maternă. Ba mai mult, aspectele din harta natală şi poziţia lunii în momentul naşterii dezvăluie detalii inedite despre fiecare persoană. Iar, ca să fie lucrurile mai interesante, acest aspect poate ajuta chiar în domenii precum psihologia sau psihanaliza. Cum? Ne explică Alexandru Păunescu, astrolog licenţiat şi în psihologie, într-un interviu inedit acordat Danielei Simulescu, pentru Astrosens.ro.

Alexandru Păunescu a început prin a prezenta teoria vârstei planetare pe scurt:

"Întotdeauna astrologia a avut necesitatea împărţirii timpului şi întotdeauna au existat anumite etape clar delimitate în ceea ce priveşte evoluţia omului sau a unor aspecte, evenimente. Iar Ptolemeu a descris în "Tetrabiblos" că omul are o evoluţie ca toate celelalte fiinţe de pe Pământ, care poate fi secvenţionată sub anumite influenţe planetare. Şi avem prima influenţă planetară: Luna.

Ptolemeu a descris toate aceste faze planetare care ne interesează, după apropierea faţă de Pământ. Luna este cel mai apropiat astru pe care îl avem, Saturn este cel mai îndepărtat. De aceea începem cu Luna şi terminăm cu Saturn", a precizat Alexandru Păunescu, pentru Astrosens.ro.

 

Luna - influenţa asupra vieţii noastre


Alexandru a detaliat apoi influenţa Lunii în evoluţia oamenilor şi ce simbolizează. 

"Luna ne influenţează mult atât ca apropiere primară, faţă de Pământ, dar ea, în astrologie, descrie şi ce este la început, ceea ce este sensibil la tot ce există ca influenţă în jur.

Când vorbim despre Lună, vorbim despre emoţii şi de cele mai multe ori, aceste emoţii au un substrat biologic. Vorbim despre insatisfacţii, frustrări. Copilul mic este lipsit de orice mijloc de comunicare verbală sau intelectuală cu mediul, astfel încât apelează la echipamentul cu care a venit, un echipament instinctual, animalic. Şi nu face decât să plângă, să gângurească, să ţipe, să tacă şi să trimită inconştient anumite infirmaţii pe care ceilalţi trebuie să le recepteze.

Luna descrie tocmai această natură a copilului, de fiinţă incapabilă să trăiască singură, de fiinţă foarte receptivă la tot ceea ce primeşte ca îngrijiri, ca emoţii, ca mediu şi astfel, perioada 0-3 ani este perioada în care psihicul omului se formează şi toate relaţiile pe care copilul le are cu copilul, mama, tata, îngrijitorii, sunt relaţii care îşi pun amprenta asupra psihicului în mod categoric şi toată această amprentă este purtată tot restul vieţii", a mai punctat astrologul Alexandru Păunescu.

 

Citește continuarea pe Astrosens.


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astre  horoscop  zodii 

Teo Trandafir și-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”

Teo Trandafir ne-a vorbit despre cel mai nou proiect...


DC Media Group Audience

Theo Rose, captură video Youtube

Marea despărțire a venit! Theo Rose: Sunt principala vinovată! Vedem ce se mai poate face de acum încolo

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Theo Rose și Anghel Damian

Ceartă între Theo Rose și Anghel Damian! „Pe mine mă doare foarte tare când face asta!”

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”



pixel